top of page

Cum Pot Scăpa de Gândirea Excesivă?

Obișnuiam să gândesc foarte mult și am suferit mult timp din cauza gândurilor excesive. Dar nu demult am întâlnit o soluție clară despre cum să scap de gândirea excesivă prin meditație.


De când ne-am născut, noi am acumulat atât de multe minți (imagini, emoții) din experiențele noastre zilnice, la fel ca atunci când mâncăm mâncare. Dar noi niciodată nu am învățat cum să ne golim mintea măcar o dată. Și nimeni nu ne-a învățat vreodată cum să facem asta. Când noi mâncăm alimente, corpul reține nutrienții de care are nevoie și excretă tot ce nu are nevoie, dar noi niciodată nu am excretat mintea noastră (gânduri, concepții) iar aceasta dă naștere gândurilor excesive și ne face să gândim prea mult.


Din fericire, eu am întâlnit metoda de meditație potrivită și am putut să-mi golesc (excret) mintea și să nu mai gândesc prea mult. Vreau să împărtășesc cu tine ceea ce am învățat din meditație și vreau, de asemenea, să te gândești la aceste două lucruri.


1. De unde vin toate gândurile mele?

  • Locul din care provin gândurile este mintea ta - mintea ta care este obiceiurile cu care te-ai născut și viața trăită până acum, care este karma ta. Mintea omului este rezultatul amintirilor stocate din viața trăită. De aici provin gândurile fiecărui individ care sunt concepțiile și obiceiurile lor fixe.


2. Cum pot scăpa de gândirea excesivă?

  • Noi trebuie să găsim rădăcina acestor gânduri reflectând asupra noastră înșine și cu ajutorul metodei corecte de meditație, să scăpăm de acele minți. Apoi, când mintea ta devine Adevărata Minte, nu mai există gânduri obsesive.


Înainte să meditez, aveam milioane de gânduri iluzorii clocotind în mintea mea iar eu eram sclavul propriilor mele gânduri. Din cauza milioanelor de gânduri din mintea mea, în timpul zilei nu puteam să mă concentrez la ceea ce fac și să iau decizii clare, iar noaptea, tot din cauza gândurilor nu puteam să dorm și să mă odihnesc. Eram într-adevăr sclavul propriilor mele gânduri.


Am încercat multe lucruri pentru a scăpa de propriile mele gândurile iluzorii; ascultam muzică, ieșeam la plimbare, mă întâlneam cu prietenii, călătoream, încercam să socializez cu persoane diferite, făceam exerciții fizice și am încercat să am multe alte hobby-uri, iar uneori îmi înecam gândurile cu alcool. Toate aceste lucruri m-au făcut să mă simt mai bine pe moment dar de îndată ce mă opream, gândurile erau înapoi și mă izbeau cu și mai multă forță. Nimic nu m-a ajutat să scap de aceste gânduri stresante și obositoare.


Dar, de când am început să meditez, am reușit să văd - să descoper că eu aveam atât de multe minți negative pe care nu le-am golit niciodată; acestea erau principalele cauze ale stresului, anxietății, traumelor, bolilor, lipsei de concentrare, etc.



Cum pot scăpa de gândirea excesivă

Cum Meditația Poate Ajuta


Prin metoda de meditație, m-am uitat înapoi la mine însumi din viața mea trăită, și am curățat și eliminat acele gânduri - minți pe care le-am acumulat, una câte una. Cu cât eliminam mai mult toate mințile inutile;


  • Cu atât mai mult mă simțeam mai liber, mai ușor și îmi găseam pacea interioară. Mintea mea este acum calmă și împăcată tot timpul.


  • Am putut descoperi adevărata Minte originală în mine; atât cât am eliminat mințile mele false, am putut descoperi Mintea mea adevărată în mine. Și de atunci, am putut găsi liniștea nemărginită în mine.


  • Am putut să mă eliberez de milioanele de gânduri iluzorii și gândirea excesivă; am eliminat toate rădăcinile gândurilor, care este viața mea trăită. (eliminând nu înseamnă că mi-am pierdut memoria, doar atașamentele mele emoționale au fost aruncate).


Meditația este pur și simplu uimitoare. Meditația mi-a schimbat viața complet. Tot ce am făcut a fost pur și simplu să-mi curăț mintea mea cu ajutorul metodei de meditație. Metoda este simplă și științifică. Sunt sigur că va funcționa și pentru tine, așa cum a funcționat și pentru mine.


Acesta este cel mai valoros lucru pe care tu îl poți face pentru tine însuți.






69 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

2 Comments


Steven Trpenov
Steven Trpenov
Jun 04, 2023

A beautiful story, thank you for sharing. Indeed, meditation is the best tool I know of to clear an overthinking mind!

Like
Meditatie Romania
Meditatie Romania
Jun 05, 2023
Replying to

Thank you Steven 😊

Like
bottom of page