"Care este sensul vieții?"
"De ce suntem aici?"
"Ce înseamnă viața?"
"Pentru ce trăim?" sau
"Care este scopul existenței noastre?"
În mare parte, noi trăim fiecare clipă gândindu-ne la sensul vieții.
Noi ne gândim la sensul vieții când noi trecem prin greutăți, când o persoană de încredere ne părăsește sau ne trădează, când lucrurile în care am depus mult efort eșuează, când ceva ce noi credeam că dă sens vieții noastre dispare brusc sau când o persoană apropiată moare. Atunci noi ne întrebăm: "Ce sens au toate astea?" În acel moment, s-ar putea să simți că ți-ai pierdut scopul vieții și te simți gol.
Încă de când eram copil, am simțit o inutilitate profundă față de viață; nu știu de ce. Corpul meu era în lume, mâncând, respirând și mișcându-se. Dar întotdeauna m-am întrebat. "De ce trăiesc eu?" și "Pentru ce ar trebui să trăiesc?". Mă întrebam ce înseamnă rutina mea zilnică. Trăiam cu oameni, dar mă simțeam gol și singur, ca și cum aș fi fost singur pe lume. Un sentiment de inutilitate apărea când deschideam ochii dimineața. A fost nespus de greu să îndur golul și inutilitatea care au pus stăpânire pe inima mea.
Mi se părea lipsit de sens să ies sau să-mi petrec timpul cu prieteni de vârsta mea. Am ales în schimb să citesc cărți sau să studiez singur. Oamenii nu păreau să fie cu adevărat apropiați sau să le pese unii de alții, și nu găseam prea mult sens în relațiile cu oamenii. Am început să fac lucruri pe care le puteam realiza de unul singur. În timp ce mi-am stabilit un obiectiv și mi-am depus toate forțele și eforturile pentru a-l atinge, am reușit să las în urmă inutilitatea. M-am străduit din greu să depășesc barierele nesiguranței și îngrijorarea de eșec. "Tu poți să o faci - tu poți reuși" îmi spuneam meru. A fost un sentiment înălțător să-mi ating obiectivele. M-am împins cu curaj și mândrie pentru a le atinge. Când simțeam că pot realiza ceva, mă simțeam viu și bine în pielea mea.
Sentimentul emotionant pe care îl simțeam când îmi atingeam obiectivele mă făcea să mă simt viu. Mă făcea să simt că existența mea are sens. Dar entuziasmul nu dura mai mult de o zi sau cel mul câteva zile. Apoi, inutilitatea și golul interior mă loveau cu și mai multă forță - erau și mai greu de suportat. Așadar, îmi stabileam un nou obiectiv pentru a depăși inutilitatea. În timp ce mă forțam să-mi realizez obiectivele m-am trezit că sănătatea mea era la pământ.
Când eram pe punctul de a-mi pierde serviciul din cauza sănătății mele, m-a făcut să reflect serios la viața mea. M-am uitat în urmă la zilele pe care le trăisem. Pentru ce am trăit eu până acum? Un moment de satisfacție, de bucurie și de entuziasm în jurul meu, dar, în cele din urmă, corpul meu a cedat, iar acum eram pe cale să-mi pierd serviciul și nu mai puteam trăi o viață bună. Rezultatul tuturor acestor eforturi a fost să am doar un certificat și un loc de muncă. Asta a fost tot. Tot ceea ce am realizat până acum în viață a fost să-mi satisfac foamea și, în cele din urmă, să mă prăbușesc. Ce rost are să trăiesc astfel?
Golul care a fost reprimat în interior până atunci s-a revărsat dintr-o dată. Mă gândeam, ce fac eu când mă îmbolnăvesc, îmbătrânesc și mor? Această viață va dispărea oricum, așa că ce rost are să trăiesc? De ce să-mi trăiesc viața zi de zi cu durere? Nu ar fi mai bine să mor acum? Cu toate acestea, teama de moarte nu făcea decât să-mi sporească anxietatea. Nu puteam să mor, nu aveam puterea de a trăi și mă simțeam letargic. Nu am putut găsi răspunsul la întrebarea de ce am trăit și unde mă voi duce când voi muri. Sentimentul meu de inutilitate nu făcea decât să crească. Nimeni nu avea o soluție, chiar dacă plângeam toată noaptea și mă chinuiam. Trăgeam de mine de pe o zi pe alta ca un zombi.
Apoi, într-o zi, o rază de lumină a strălucit asupra mea. Am început să meditez. Am realizat că, toată viața mea, nu făceam decât să mă țin de lucruri false, inutile. Cu ajutorul ghidului de meditație, am privit înapoi la viața mea. Am fost surprins că existau atât de multe povești în mine, în timp ce viața mea se derula ca un film. Mă vedeam pe mine însingurat și mă vedeam chinuindu-mă. Am început să arunc aceste imagini din viața mea, uitându-mă în urmă ca și cum m-aș fi uitat la un film. Cu cât le aruncam mai mult, cu atât mai mult reușeam să mă eliberez de atașamentul față de ele. Puteam să-mi văd viața în mod obiectiv, ca și cum aș fi privit viețile altor oameni.
Am încercat să fac gândurile altor oameni, gândurile mele, citind cărți. Am vrut să învăț și să dobândesc lucruri noi pentru a umple golul interior cu un sentiment de împlinire. Aveam un serviciu decent și duceam o viață sinceră, dar am fost mereu obsedat de realizări și succes. După ce am privit în urmă la viața mea, am realizat că răspunsul la toate problemele se află în mine. Lacrimile au curs fără să-mi dau seama. Toate răspunsurile la întrebările pe care le căutam se aflau în mine în tot acest timp. De când am găsit calea pentru a găsi sensul vieții, nu mai am întrebări.
Prin meditație, am realizat că 'eu' sau 'sinele' care credeam că sunt eu, nu era adevăratul eu, ci doar o imagine a mea pe care eu am creat-o în mintea mea. Am realizat că, dacă abandonez acel sine fals, sinele original va rămâne. După ce am realizat adevărata mea natură, am realizat că viața pe care eu am trăit-o până acum nu era adevăratul sine, ci sinele fals, așa cum umbra unui copac nu este copacul real în sine. Această imagine a mea nu era adevăratul eu, ci un eu fals.
Adevăratul eu a apărut în mod natural în timp ce falsul eu dispărea. Toată viața mea am încercat mereu să adaug lucruri sinelui meu fals, atașându-mă și ținând de lucruri. Dar apoi am realizat că răspunsul era în a renunța la tot. A fost atât de confortabil; am fost liber să fiu unul cu adevăratul meu sine. Când mi-am deschis ochii interiori, am putut vedea unicitatea tuturor și a tuturor lucrurilor. Nu era nimic care să nu fie eu. Luna pe cer. Copaci. Iarba. Totul era unul. În momentul în care am devenit unul cu adevăratul eu, viața însăși a devenit atât de frumoasă. Viața era completă. Futilitatea a dispărut complet.
Sensul vieții este, în cele din urmă, sensul existenței. Tot ceea ce am făcut a fost în zadar, pentru că eu eram incomplet. După ce am abandonat eu-ul meu fals prin meditație, adevăratul eu a rămas și am devenit întregul - am devenit complet. În acel moment totul a devenit foarte clar. Este atât de multă fericire și satisfacție să vezi și să accepți lumea așa cum este. Când am devenit o ființă completă, inutilitatea a dispărut, iar eu trăiesc în lume mereu fericit făcând pur și simplu ceea ce trebuie să fac.
Sensul vieții este în mine. Nu există adevăr sau fericire în lume. Totul trebuie să fie găsit în interior. Dacă ar fi putut fi obținut din exterior, noi l-am fi obținut deja și am fi fost deja fericiți și compleți, dar nu este în exterior. O viață plină de sens este să abandonezi falsul eu care este incomplet și să trăiești ca adevăratul eu complet. Acesta este cel mai important și mai semnificativ lucru din viață.
Pentru a trăi o viață semnificativă tu trebuie să renunți la dorințele și atașamentele de oameni și bunuri materiale. Buddha a spus că dorința este rădăcina tuturor suferințelor. Numai când mintea ta este liberă de iluzii poți tu trăi fiecare zi la maxim. Când mintea ta este golită de gânduri false și iluzii, tu vei trăi cu Mintea infinitului Univers.
Meditația este metoda pe care noi o folosim pentru a ne goli mintea de aceste iluzii. În trecut, am căutat răspunsuri la întrebările vieții în filozofie, atât orientală cât și cea occidentală, în Biblie și Sutrele Budiste. Dar nu a fost până când am descoperit meditația că am reușit să trăiesc cu adevărat viața din plin.
Filozoful Bertrand Russell spunea că, atunci când contemplezi imensitatea Universului, te vei simți mic și nesemnificativ, dar conștiința ta se va extinde. Oamenii trăiesc ca sclavi ai minții lor. Prin meditație tu poți fi liber din închisoarea minții tale și poți trăi fiecare zi cu claritate și conștientizare.
Prin meditație tu poți descoperi adevăratul sens al vieții și poți trăi cea mai semnificativă viață.
Afla mai multe despre sensul vieții în acest video👇
>> Află mai multe <<