top of page
Fericire

Am găsit ceea ce căutam

Această meditație este cel mai bun cadou pe care ți-l poți face ție însuți. Acum, știu sigur că nu voi mai fi niciodată, absolut niciodată, nici măcar puțin deprimată, pentru că am reușit să arunc și să elimin toate cauzele poverilor mele din mintea mea. Toată lumea ar trebui să facă această meditație, pentru că toată lumea merită să fie fericită. Programează-te și începe, nu mai aștepta!

Melanie C. / Tourism degree / Elveția

Experiența mea de meditație

Cum am întâlnit această meditație în timp ce călătoream

 

Banii, cariera, iubirea, familia, sănătatea, viitorul, succesul... aceste lucruri sunt tot ceea ce ne interesează, nu-i așa? Mai ales când ești tânăr și încerci să-ți faci drum în societate. În zilele noastre, trebuie să fii inovator, proactiv, experimentat, independent, creativ, politicos, energic, ambițios, competitiv, muncitor,… și se pare că lista continuă la nesfârșit.


Așa că, fiind destul de ambițioasă și perfecționistă, genul de persoană care spune mereu "voi fi bine" și "mă descurc", m-am trezit deprimată chiar înainte de a împlini 25 de ani. Ironia situației este că, făceam deja meditație la acea vreme. De fapt, eram destul de conștientă de cât de mult mă forțam, dar oricum am decis să ignor toate semnele pe care mi le trimitea corpul meu.

Totuși, situația mea m-a făcut să mă gândesc: cum s-a întâmplat asta? Trăiesc într-o țară bună, cu condiții de muncă și economie bune, familia mea mă iubește și am prieteni minunați. Am tot ce-mi trebuie pentru a fi fericită! Ce este în neregulă cu mine? Așa m-am pierdut complet. Nu puteam suporta ideea că fericirea mea depinde doar de ceea ce se întâmplă în viața mea. Trebuia să fie ceva undeva mai mult decât atât, nu mă puteam abține să nu mă gândesc că noi, ființele umane, ne aflăm pe o cale greșită de multă vreme.

Așa că am decis să renunț la tot și să plec într-o țară unde să pot medita. Principalul motiv pentru care am intrat în depresie a fost că nu am fost în stare să știu cine sunt eu însumi, corect? Pentru a evita să mă aflu din nou în această situație, a trebuit să descopăr cine sunt eu cu adevărat. Habar nu aveam cum voi face asta! Prin urmare, imediat după ce mi-am rezervat zborul spre Cambodgia și cazarea, m-am înscris la un curs de meditație. Am contactat un centru de meditație Korean, pe care l-am găsit pe Google, iar asistentul mi-a răspuns imediat la e-mail, invitându-mă la un seminar introductiv de meditație.

Meditatie Romania

De obicei, aș fi gândit: Da, știu cum funcționează meditația, nu e nevoie să mi-o prezinți. Cu toate acestea, dacă aș fi știut cu adevărat totul despre meditație, nu m-aș fi aflat în mijlocul Asiei de Sud-Est, fugind de problemele mele, nu-i așa? Așadar, m-am dus la seminar cu o minte deschisă. Când am ajuns la centru de meditație și am aflat că metoda era calea de a-ți găsi sinele tău adevărat, am realizat că am găsit ceea ce căutam. Așa se face că, chiar a doua zi, mi-am rezervat biletul de avion spre Korea de Sud.

Această meditație este cel mai bun cadou pe care ți-l poți face ție însuți. Dacă, la fel ca mine, ai timp și bani de cheltuit pentru un retreat de meditație, mergi la centrul de meditație din Korea și ai parte de o experiență completă, autentică și uluitoare. Întoarce-te la familia ta cu Mintea Universului. Dacă nu poți face asta, atunci înscrie-te la centrul tău local și fă-o în funcție de timpul și ocupațiile tale. Acum, știu cu siguranță că niciodată, absolut niciodată nu voi mai fi deprimată, nici măcar puțin, pentru că am reușit să arunc și să elimin toate cauzele poverilor mele din mintea mea. Toată lumea trebui să facă această meditație, pentru că toată lumea merită să fie fericită. Doar programează-te și fă-o, nu mai aștepta!

bottom of page